Constrângerile: motorul inovației într-un business creator de frumos
Inovația, ca răspuns rezilient la constrângeri, nu este doar apanajul companiilor mari care dispun de bugete substanțiale de R&D ci și must-ul business-rilor antreprenoriale. Aflați mai multe de la Adina Filculescu, antrepreanoarea motivată în egală măsură de frumos și de lucrul bine făcut, care, în 2008, a pus bazele enRose.
Ce înseamnă pentru tine inovația, ce înseamnă în contexul specific al business-ului enRose?
Dezvoltare – acesta este primul cuvânt pe care îl asociez cu inovația în business-ul meu. Am pornit dintr-o eră, nu prea îndepărtată, însă diferită de ceea ce se întâmplă azi, când totul se petrecea offline. Ne axam mult pe puterea împărtășirii experienței positive, word of mouth, iar lumea din domeniul design-ului floral și al organizării de evenimente atingea cu greu, și poate doar tangențial, online-ul.
Am simțit de la început că social media, atunci era vorba doar de Facebook, el însuși aflat la început în 2009, este o cale prin care putem ajunge la clienți, nu numai într-un sens strict de vânzare, ci de creare a unei stări, un mix de inspirație și emoție. Apoi, a venit investiția într-un magazin online real, care să crească nivelul digitalului în poveste enRose. Și aș spune că a fost o abordare bună, în urmă cu aproape 6 ani, întrucât it paid off, cum s-ar spune. E-commerce-ul este astăzi piatra de temelie a afacerilor.
De asemenea, pentru mine inovația depășește linia tehnologică și se aplică în fiecare lucru pe care îl facem diferit de la un an la altul, printr-o nouă perspectivă mult mai eficientă, fie că vorbim de design inovativ prin mixul inedit de elemente, fie de o nouă procedură de lucru care eficientizează fluxul operațional.
Pentru mine inovația depășește linia tehnologică și se aplică în fiecare lucru pe care îl facem diferit de la un an la altul, printr-o nouă perspectivă mult mai eficientă.
Care sunt sursele voastre de inspirație pentru inovație? Cum le transpuneți, ca organizație, în inițiative de business? Exemple de astfel de inițiative deja implementate.
Se pot împărți pe mai multe planuri. Primul dintre ele este cel legat exclusiv de funcționarea afacerii și hibridul între online și offline – spun hibrid, întrucât nu poți organiza un eveniment doar de la distanță – cine ar mai pune decorațiunile? Am mizat pe o dezvoltare digitală cu mult înainte de acest an, îmbinând eficiența unui magazin online pe care îl îmbunătățim constant, social media și advertisingul online. Pentru un business mic, nișat, aceste lucruri, ce păreau inovatoare pentru alții acum câțiva ani, au devenit un MUST pentru a putea crește și a rămâne pe piață.
Apoi, ne putem referi la inovația în domeniul designul floral și aici pășim în latura artistică a business-ului, cea mai plăcută și admirată. Suntem mereu conectați la trendurile internaționale, le anticipăm și avem curaj să le implementăm, chiar dacă uneori pare avantgardist, întrucât ne bazăm pe apetitul clienților noștri pentru piese unicat, cu totul personalizate în funcție de stări și emoții. Realmente lucrăm cu acestea, ca să oferim o întreagă poveste. Mi se pare cu atât mai interesant procesul de inovație atunci când ai de fapt mai multe limitări: resurse disponibile, preferințele clientului, ce poate oferi locul în care este organizat evenimentul, bugetul clientului și toți ceilalți factori de care trebuie să ținem cont în organizarea evenimentului.
Tot în domeniul designului floral, ecologia și-a făcut simțită influența tot mai mult în ultimii ani: se trece încet încet la o diminuare a elementelor non-eco-friendly, cum este de exemplu buretele. Am găsit alternative – aici chiar e nevoie de un spirit ușor inovator. Ne străduim să investim în lucruri de cea mai bună calitate, pentru ca oamenii să se poată baza pe acele piese și să le refolosească ei înșiși, ca să reducem risipa și cumpărături de timp binge.
Suntem mereu conectați la trendurile internaționale, le anticipăm și avem curaj să le implementăm, chiar dacă uneori pare avantgardist.
În ce fel criza prin care tocmai trecem a influențat felul în care ne raportăm la inovație?
A fost un push și mai puternic pentru trecerea la e-commerce, pentru cei care nu făcuseră acest lucru. Aș îndrăzni să spun că este ultimul tren, deoarece, tendința era deja de un deceniu, iar un site, un brand, are nevoie de o indexare solidă în Google, iar acest lucru nu se poate face peste noapte.
Digitalul ne-a ajutat enorm să comunicăm cu oamenii, să împărtășim povești, istorii, lucruri frumoase. Dar este adevărat în egală măsură că lipsește interacțiunea umană și acest lucru se resimte și asupra noastră tot mai acut.
Aveam lunar workshop-uri de maxim 12 – 14 persoane, creat mereu în jurul unor stiluri și povești – ne jucam într-un mod foarte teatral și se transformau în seri pline de bucurie. Nu era o parte esențială a business-ului, financiar vorbind, dar era o seva de satisfacție. Și nu, online nici nu se poate compara experiența! De aceea, am refuzat să trecem pe…Zoom cu workshop-urile
Ce proiecte de inovaţie dezvoltaţi în prezent? Ce urmează? Care sunt planurile de viitor?
Acum suntem în mood-ul sărbătorilor de iarnă. Luna decembrie este mereu una aglomerată pentru noi – și ne place! Am dezvoltat portofoliul de produse în ultima lună, introducând și promovând o secțiune de cadouri, torturi, deserturi franțuzești, șampanii și cutii pentru bărbați (ei sunt mereu neglijați) . Am dat o față nouă Home-page-ului de pe www.enrose.ro care să fie și mai prietenoasă pentru clienții noștri. Am introdus încă din primăvară abonamentele lunare prin care livrăm flori săptămânal acasă și o serie de alte beneficii – acestea au avut un ecou minunat la prietenii noștri, chiar și pentru clienții noi au fost o alegere primită cu bucurie.
Încă un proiect nou dezvoltat în vara aceasta – pentru că în trecut nu aveam timp să îl putem realiza așa cum ne doream – este peisagistica atât pentru amenajarea grădinilor, cât și a balcoanelor sau teraselor de bloc. Nu era un domeniu dezolvat în România, ci specific altor țări vestice care pun un accent deosebit pe această latură estetică. Dar iată că pandemia a mai schimbat din mentalități și am pornit și noi în această aventură.
Exemple de bune practici în managementul inovaţiei de la companiile pe care le admiri?
Implicare în CSR. Admir proiectele de responsabilitate socială, de caritate atât la companii din domeniul nostru, dar și din orice altă zonă. Am văzut cât de multă bucurie aduc asemenea proiecte pentru beneficiari și îmi este tot mai clar că dăruind, vei dobândi, ca să citez din Nicolae Steinhardt. Sperăm să pășim și noi, cu enRose, în asemenea proiecte prin care să oferim bucurie și speranță.
Despre Adina Filculescu și enRose
Designul floral implică deopotrivă emoție și rațiune, astfel încât cele două emisfere cerebrale să conlucreze organizat pentru a desăvârși lucruri care ne ancorează în prezent și au toate șansele să ne prefigureze viitorul.
La 33 de ani, tânăra antreprenoare Adina Filculescu se bucură de roadele unei afaceri înfloritoare dezvoltată începând cu 2008. Pasiunea pentru designul floral și atracția față de aerul chic specific franțuzesc, accentuate printr-o eleganță discretă și o doză de creativitate, conturează firesc povestea enRose. De fapt, enRose e mai mult decât o poveste. E o stare, un stil, o experiență, toate acestea regăsite în conceptele de design floral și de eveniment.
Interviul “Constrângerile: motorul inovației într-un business creator de frumos” original poate fi citit și aici.
Sursă: www.marketingfocus.ro
Wax flower: floarea care răspândește sentimente de bucurie
NewsNe-ați auzit de multe ori vorbind despre Wax Flower. O folosim cu mult drag în coronițe, buchete de mireasă sau în aranjamentele noastre.
Mulțumită vieții ei lungi în vază și a formei florilor sale deosebite, Wax Flower este o opțiune foarte populară în aranjamentele florale. Fiind simbolul unei căsnicii reușite și fericite, multe ocazii sunt pline de această floare minunată, de la buchetul de mireasă, la aranjamente florale pentru masă.
Este o plantă originară din Australia, ce poate fi găsită sub forma unor mici tufișuri.
Numele său popular este inspirat de învelișul cerat pe care îl au florile și frunzele sale. Wax flower are și un miros plăcut, asemănător cu al lămâiței, care se simte atunci când strivești ușor frunzele.
Ne place Wax flower pentru că este o floare deosebit de rezistentă. Ea poate fi folosită și în aranjamentele de iarnă, datorită frunzelor sale ce seamănă cu acele de pin.
Culorile sale variază de la alb, la roz deschis, lila și violet închis, în funcție de soi, dar și de maturitatea plantei. Și există și o varietate cu frunze crețoline (double) și chiar o variantă nouă galbenă.
Vă rugăm adresați-vă consultanților noștri la telefon 0799.950.999 sau pe email la office@enrose.ro, pentru a cere un buchet personalizat cu Wax Flower. Se poate realiza în diverse culori, și cu o gama largă de flori, în funcție de sezon.
Pentru mai multe modele și informații, ne găsiți pe Facebook sau pe Instagram.
Top 7 plante pet friendly
Frontpage ArticleHouse photo created by wayhomestudio
Cei cu animale de companie s-au întrebat care sunt cele mai bune plante pentru prietenii lor blănoși. Cel mai bine este să alegem niște plante pet friendly, pentru a ne proteja animăluțele, de aceea ne-am gândit să alcătuim un top 7 plante pet friendly al celor mai adecvate plante pentru câini și pisici.
Cu toții ne dorim să avem o casa cât mai frumoasă, iar metodă din ce în ce mai populară, mai ales de la debutul pandemiei, este de a înfrumuseța spațiul interior cu cât mai multe plante. Dar ce ne facem când deja avem câțiva prieteni păroși în casă?
Pentru animăluțele noastre curioase, o gustare dintr-o plantă poate fi toxică (se poate ajunge chiar de intervenții medicale). Din acest motiv, trebuie să ne alegem cu grijă plantele de interior. Fie că avem câini, pisici, hamsteri, sau chiar cai, toți trebuie sa fie feriți de posibili dăunători.
Iată câteva din plantele noastre pet friendly preferate, pe care le-am clasat într-un Top 7:
1. Feriga
Frumoasa ferigă se află, de asemenea, la capătul inferior al spectrului de întreținere, deoarece necesită îngrășământ o dată la fiecare două luni. Pisicuța ta poate să lovească feriga cât vrea ea, iar cățelul tău poate chiar să o muște. Această plantă este sigură pentru pisici și câini și una dintre plantele pet friendly preferate de clienții noștri.
2. Palmierul Chamaedorea
Putem sa îl punem pe o noptieră sau un birou care nu este prea aproape de o fereastră, deoarece acest palmier are nevoie doar de câteva ore de lumină indirectă pe zi. În plus, te poate duce cu gândul la acea vacanță exotică la care tot visăm.
3. Hypoestes phyllostachya
Această plantă superbă poate crește până la trei metri înălțime în habitatul său natural din Madagascar. Cu toate acestea, într-un vas din interiorul casei tale, planta cu frunze pătate ajunge până la numai aproximativ 25 centimetri înălțime. Mai este denumită și Polka Dot Plant.
4. Orhidee
Puține plante oferă un aer la fel de elegant ca o orhidee. Din fericire, puteți adăuga una în casa voastră fără a reprezenta o amenințare pentru căței. Se dezvoltă cel mai bine în lumină parțială/ indirectă. Ca udare, recomandăm udarea cu apa o dată pe săptămână în timpul iernii și de două ori pe săptămână în lunile mai calde.
5. Palmierul Areca
Palmierul Areca Premium
Doriți să vă uimiți oaspeții în timp ce vă protejați și animalele de companie? Dacă răspunsul este da, Palmierul Areca Premium este soluția perfectă! Cunoscut și sub numele de palmier fluture, crește până la un metru și jumătate înălțime și are frunze mari și îndrăznețe. Va deveni un punct focal în orice cameră pe care alegi să o înnobilezi prin prezența sa.
6. Marantha
…sau Planta care se roagă este completarea listei noastre de plante sigure pentru pisici și câini. Cu frunzele sale atrăgătoare și culori elegante, este greu să dăm vina pe animăluț dacă vor gustă puțin din ea. Veste bună este că ei nu vor păți nimic dacă vor mușca din ea.
7. Pachira aquatica
Planta naturala Pachira aquatica
Arborele Pachira este nativ din Africa centrală. Acolo el crește lângă mlaștini și ajunge la aproximativ 18 metri înălțime. Produce niște fructe extrem de asemănătoare castanelelor. este o planta durabilă, adaptându-se ușor la diverse condiții… și este de asemenea o plantă pet friendly. Să vă mai spunem că este supranumită și planta banilor sau Arborele norocos?
enRose oferă servicii de peisagistică, pentru terase, balcoane, grădini interioare și spații de birouri. Se poate asigura mentenanța acasă sau la birou. Pentru detalii și oferte personalizate, adresați-vă consultanților noștri la telefon 0799.950.999 sau pe email la office@enrose.ro
Secrete pentru ca florile sa reziste mai mult timp
Frontpage Article, NewsIata intrebarea pe care o primim cel mai des: “Cum rezista florile mai mult timp? “. De aceea, ne-am gandit ca este momentul ca floristii nostri sa impartaseasca cu voi cateva secrete, rapide si simple, pentru a prelungi durata de rezistenta a florilor taiate.
Cel mai des cumparatorii deleaga vina pe factorii externi, precum conditiile meteo extreme (prea cald, prea frig) sau calitatea florilor achizitionate de la vanzator. Desi este adevarat ca aceste doua exemple influenteaza durata timpului in care o floare se ofileste, experienta ne-a invatat ca modul in care florile sunt tratate dupa cumparare este esential in rezistenta lor.
Bonus enRose: un pliculet de conservant face minuni in extinderea duratei de viata a florilor voastre! De aceea, va recomandam sa cereti intotdeauna floristului de la care achizitionati florile, un plic de conservant pentru buchetul vostru.
Buchetele enRose vin insotite de o brosura cu sfaturi de ingrijire a florilor si cu un pliculet de conservant/ hrana pentru flori.
Constrângerile: motorul inovației într-un business creator de frumos
Corporate, NewsConstrângerile: motorul inovației într-un business creator de frumos
Inovația, ca răspuns rezilient la constrângeri, nu este doar apanajul companiilor mari care dispun de bugete substanțiale de R&D ci și must-ul business-rilor antreprenoriale. Aflați mai multe de la Adina Filculescu, antrepreanoarea motivată în egală măsură de frumos și de lucrul bine făcut, care, în 2008, a pus bazele enRose.
Ce înseamnă pentru tine inovația, ce înseamnă în contexul specific al business-ului enRose?
Dezvoltare – acesta este primul cuvânt pe care îl asociez cu inovația în business-ul meu. Am pornit dintr-o eră, nu prea îndepărtată, însă diferită de ceea ce se întâmplă azi, când totul se petrecea offline. Ne axam mult pe puterea împărtășirii experienței positive, word of mouth, iar lumea din domeniul design-ului floral și al organizării de evenimente atingea cu greu, și poate doar tangențial, online-ul.
Am simțit de la început că social media, atunci era vorba doar de Facebook, el însuși aflat la început în 2009, este o cale prin care putem ajunge la clienți, nu numai într-un sens strict de vânzare, ci de creare a unei stări, un mix de inspirație și emoție. Apoi, a venit investiția într-un magazin online real, care să crească nivelul digitalului în poveste enRose. Și aș spune că a fost o abordare bună, în urmă cu aproape 6 ani, întrucât it paid off, cum s-ar spune. E-commerce-ul este astăzi piatra de temelie a afacerilor.
De asemenea, pentru mine inovația depășește linia tehnologică și se aplică în fiecare lucru pe care îl facem diferit de la un an la altul, printr-o nouă perspectivă mult mai eficientă, fie că vorbim de design inovativ prin mixul inedit de elemente, fie de o nouă procedură de lucru care eficientizează fluxul operațional.
Care sunt sursele voastre de inspirație pentru inovație? Cum le transpuneți, ca organizație, în inițiative de business? Exemple de astfel de inițiative deja implementate.
Se pot împărți pe mai multe planuri. Primul dintre ele este cel legat exclusiv de funcționarea afacerii și hibridul între online și offline – spun hibrid, întrucât nu poți organiza un eveniment doar de la distanță – cine ar mai pune decorațiunile? Am mizat pe o dezvoltare digitală cu mult înainte de acest an, îmbinând eficiența unui magazin online pe care îl îmbunătățim constant, social media și advertisingul online. Pentru un business mic, nișat, aceste lucruri, ce păreau inovatoare pentru alții acum câțiva ani, au devenit un MUST pentru a putea crește și a rămâne pe piață.
Apoi, ne putem referi la inovația în domeniul designul floral și aici pășim în latura artistică a business-ului, cea mai plăcută și admirată. Suntem mereu conectați la trendurile internaționale, le anticipăm și avem curaj să le implementăm, chiar dacă uneori pare avantgardist, întrucât ne bazăm pe apetitul clienților noștri pentru piese unicat, cu totul personalizate în funcție de stări și emoții. Realmente lucrăm cu acestea, ca să oferim o întreagă poveste. Mi se pare cu atât mai interesant procesul de inovație atunci când ai de fapt mai multe limitări: resurse disponibile, preferințele clientului, ce poate oferi locul în care este organizat evenimentul, bugetul clientului și toți ceilalți factori de care trebuie să ținem cont în organizarea evenimentului.
Tot în domeniul designului floral, ecologia și-a făcut simțită influența tot mai mult în ultimii ani: se trece încet încet la o diminuare a elementelor non-eco-friendly, cum este de exemplu buretele. Am găsit alternative – aici chiar e nevoie de un spirit ușor inovator. Ne străduim să investim în lucruri de cea mai bună calitate, pentru ca oamenii să se poată baza pe acele piese și să le refolosească ei înșiși, ca să reducem risipa și cumpărături de timp binge.
În ce fel criza prin care tocmai trecem a influențat felul în care ne raportăm la inovație?
A fost un push și mai puternic pentru trecerea la e-commerce, pentru cei care nu făcuseră acest lucru. Aș îndrăzni să spun că este ultimul tren, deoarece, tendința era deja de un deceniu, iar un site, un brand, are nevoie de o indexare solidă în Google, iar acest lucru nu se poate face peste noapte.
Digitalul ne-a ajutat enorm să comunicăm cu oamenii, să împărtășim povești, istorii, lucruri frumoase. Dar este adevărat în egală măsură că lipsește interacțiunea umană și acest lucru se resimte și asupra noastră tot mai acut.
Aveam lunar workshop-uri de maxim 12 – 14 persoane, creat mereu în jurul unor stiluri și povești – ne jucam într-un mod foarte teatral și se transformau în seri pline de bucurie. Nu era o parte esențială a business-ului, financiar vorbind, dar era o seva de satisfacție. Și nu, online nici nu se poate compara experiența! De aceea, am refuzat să trecem pe…Zoom cu workshop-urile
Ce proiecte de inovaţie dezvoltaţi în prezent? Ce urmează? Care sunt planurile de viitor?
Acum suntem în mood-ul sărbătorilor de iarnă. Luna decembrie este mereu una aglomerată pentru noi – și ne place! Am dezvoltat portofoliul de produse în ultima lună, introducând și promovând o secțiune de cadouri, torturi, deserturi franțuzești, șampanii și cutii pentru bărbați (ei sunt mereu neglijați) . Am dat o față nouă Home-page-ului de pe www.enrose.ro care să fie și mai prietenoasă pentru clienții noștri. Am introdus încă din primăvară abonamentele lunare prin care livrăm flori săptămânal acasă și o serie de alte beneficii – acestea au avut un ecou minunat la prietenii noștri, chiar și pentru clienții noi au fost o alegere primită cu bucurie.
Încă un proiect nou dezvoltat în vara aceasta – pentru că în trecut nu aveam timp să îl putem realiza așa cum ne doream – este peisagistica atât pentru amenajarea grădinilor, cât și a balcoanelor sau teraselor de bloc. Nu era un domeniu dezolvat în România, ci specific altor țări vestice care pun un accent deosebit pe această latură estetică. Dar iată că pandemia a mai schimbat din mentalități și am pornit și noi în această aventură.
Exemple de bune practici în managementul inovaţiei de la companiile pe care le admiri?
Implicare în CSR. Admir proiectele de responsabilitate socială, de caritate atât la companii din domeniul nostru, dar și din orice altă zonă. Am văzut cât de multă bucurie aduc asemenea proiecte pentru beneficiari și îmi este tot mai clar că dăruind, vei dobândi, ca să citez din Nicolae Steinhardt. Sperăm să pășim și noi, cu enRose, în asemenea proiecte prin care să oferim bucurie și speranță.
Despre Adina Filculescu și enRose
Designul floral implică deopotrivă emoție și rațiune, astfel încât cele două emisfere cerebrale să conlucreze organizat pentru a desăvârși lucruri care ne ancorează în prezent și au toate șansele să ne prefigureze viitorul.
La 33 de ani, tânăra antreprenoare Adina Filculescu se bucură de roadele unei afaceri înfloritoare dezvoltată începând cu 2008. Pasiunea pentru designul floral și atracția față de aerul chic specific franțuzesc, accentuate printr-o eleganță discretă și o doză de creativitate, conturează firesc povestea enRose. De fapt, enRose e mai mult decât o poveste. E o stare, un stil, o experiență, toate acestea regăsite în conceptele de design floral și de eveniment.
Interviul “Constrângerile: motorul inovației într-un business creator de frumos” original poate fi citit și aici.
Sursă: www.marketingfocus.ro
Anemonele – unele dintre cele mai iubite flori
News, We Love FlowersVă dezvăluim taine din lumea fascinantă a florilor, iar anemonele, prin delicatețea și gingășia lor, sunt cu adevărat unele dintre cele mai apreciate flori din întreaga lume.
Botanică
“Anemone” este un gen de plante care cuprinde aproximativ 120 de specii de flori, din familia Ranunculaceae. Așadar, sunt înrudite și cu Ranunculus, mai ales dacă urmărim structura tubulară a tulpinii.
Anemonele mai sunt numite “flori de vânt”, iar denumirea își are originea în limba greacă (ánemos – vânt). De asemenea, apariția anemonelor se spune că aduce primele adieri de vânt de primăvară – iar noi le considerăm una dintre cele mai frumoase flori de primăvară!
Pentru că nu înfloresc niciodată mai devreme de 15 martie și nici după 10 mai, perioada limită în care cade Paștele, mai este numită și floarea Paștelui (ne referim aici la florile plantate în grădină sau la cele
care cresc în mod natural).
Toate florile din specia anemone sunt originare din regiunile montane din jurul Mării Meditenane. Desigur, ele sunt crescute și în serele din Olanda, de unde provin anemonele pe care noi le folosim în buchete și
aranjamentele florale.
Paletă cromatică
Ca paletă cromatică, le întâlnim în varianta de alb, roșu, lila. mov, fuchsia, magenta, chiar și galben. Miezul lor este de un blumarin inchis, deseori confundat cu negru (dar culoarea neagră nu există în natură). Cele albe cu miezul închis sunt denumite într-un mod sugestiv Anemone Panda. Simpatic, nu-i așa?
Legende
Există multe legende în jurul acestor flori delicate. Se spune că florile de anemone au puteri protectoare, fiind considerate o barieră împotriva gândurilor și dorințelor malefice și a spiritelor rele.
Una dintre legende spune că anemonele reprezintă lacrimile Afroditei. Anemona este simbolul tinereții, frumuseții, dragostei, dar poate fi asociată și cu suferința cauzată de pierderea acestora.
Florile de anemone au inspirat foarte mulți artiști în picturile lor. Cu siguranță ați auzit de celebrele anemone ale lui Ștefan Luchian.
Disponibilitate
Chiar dacă le vedeți în multe dintre buchetele noastre, aceste flori iubite au o sezonalitate aparte. Anemonele sunt disponibile din a doua jumătate a lunii septembrie până la finalul lunii mai, cu putin noroc

chiar și în iunie. Așa că dacă ai nunta în lunile iunie-iulie-august, vom găsi cu siguranță alte flori spectaculoase pentru buchetul tău de mireasă, cum ar fi bujorii.
Floristică
Anemonele au o “viață în vază” (vase life) de 5-7 zile maxim, sunt niste flori foarte delicate, mai ales pentru că au o tulpină tubulară și fragilă. Ar trebui să le punem în puțină apă rece și proaspătă (3cm)
pentru ca tulpina să nu putrezească mai repede dacă stă în apă multă. De asemenea, recomandăm schimbarea apei zilnic și cozile taiate câte 2 cm. În cazul acestor flori, tulpina poate fi tăiată și drept. În funcție de gradul de înflorire al anemonelor, putem folosi substanța de înfloriredoar în cazul în care ne dorim acest lucru (de exemplu, când au sosit îmbobocite de de la depozitul de flori).
Pentru o ușurință mai mare de înfigere în burete puteți face o gaură cu tija altei flori (de exemplu a unui trandafir) și înfiptă tija anemonei cu precizie în locul astfel creat. O sârmă cu grosimea de 0.8 mm în interiorul tulpinii îi va mări rezistența.
Atunci când lucrăm cu anemonele în buchetele de mireasă, le dispunem deasupra celorlate flori deoarece având petalele atât de fragile s-ar strivi între celelalte flori. Plus că au valoare de “flori vedetă” și vor potența șarmul buchetului.
Anemonele – unele dintre cele mai iubite flori, după cum frumos am povestit și mai sus, vor rămâne mult timp reprezentantele eleganței și purității.
Aranjamente și buchete enRose cu “Anemonele – unele dintre cele mai iubite flori”:
Buchet de mireasă cu anemone Marvellous – enRose
Aranjament floral de masă Songs of Freedom – enRose
Buchet cu anemone și bujori Innocence – enRose
Buchet de mireasa Velvet Anemone – enRose
Dalia, vedeta mexicană a florilor de toamnă
Frontpage Article, We Love FlowersDespre garoafe: din Olimpul grecesc în preferințele designerilor
Frontpage Article, We Love FlowersGaroafele albe sau bej simbolizează inocența și norocul, de aceea sunt dăruite pentru a exprima o iubire pură față de cineva.
Top 5 plante naturale ușor de întreținut acasă
Frontpage Article, We Love FlowersDacă iubești plantele și vrei să aduci un pic de viață în decorul casei tale, iată un top cu plante naturale ușor de întreținut acasă…sau la birou.
Plantele naturale pentru apartament sau grădină sunt o sursă excelentă de îmbunătățire a calității aerului, reducerea poluării fonice, având în același timp o utilitate decorativă de excepție. Multe însă necesită o îngrijire laborioasă, însă timpul nu este atât de generos. Mai mult, anumite plante sunt deosebit de sensibile și au nevoie de o documentare serioasă în prealabil.
Există însă plante naturale de mărimi mici și mijlocii, croite perfect pe stilul de viață contemporan, atât de dinamic.
Schefflera – Arborele Umbrelă
Cu origini în îndepărtata Polinezie, această plantă de apartament Schefflera – Arborele Umbrelă se menține veșnic verde, spun fanii săi. Chiar și poziționată în locuri întunecoase, Schefflera își menține frumusețea, fiind o plantă de decor excelentă pentru interior. Numele său popular provine de la forma frunzelor sale palmate ce seamă cu …o umbrelă.
2. Scindapsus Trebi
Plantă naturală argintie Scindapsus Trebi mai este cunoscută ca Satin pothos sau Epripremnum. Genul Scindapsus cuprinde mai multe varietăți de plante decorative prin frunze. Silver pothos se remarcă prin frunzele argintii în formă de inimă și creștere curgătoare. Este o plantă foarte ușor de întreținut, ideală pentru începători în ale horticulturii.
3. Dafin natural Laurus Nobilis
Învingătorii Greciei antice îl purtau pe cap cu mândrie: este vorba de acest dafin natural Laurus Nobilis. Limba latină i-a consemnat întrebuințarea răspândită întâi la greci, apoi la romani, în tot imperiul. Frunzele acestei plante naturale se foloseau pentru cununa așezată pe capul învingătorilor la diverse jocuri sau în războaie.
4. Sansevieria Green – Limba soacrei
Englezii au denumit-o snake plant, deoarece frunzele sale lungi înguste, de culoare verde intens, seamană cu unele reptilele. Are o reputație foarte bună atât în plant decorativ, dar și pentru îmbunătățirea calității aerului din încăpere. Această plantă este originară de zona tropicelor Africii de Vest, reușind să se adapteze foarte bine și la climatul continental.
5. Crassula – Arborele de jad
Sudul Africii este zona care ne-a dăruit această plantă naturală Crassula – Arborele de jad. Cunoscută în popor drept copacul banilor, Crassula este un mic arbust cu frunze dense, cărnoase, sub forma de stea. Unii consideră că este aducător de noroc și prosperitate și îl utilizează în amenajarea Feng Shui a locuințe.
Truc enRose: Unele studii au demonstrat că plantele reacționează la vibrațiile produse de muzică; astfel, sunt mai degrabă iubitoare de muzica clasică, cu precădere cea barocă, care este prin definiție armonioasă. Mai mult, vorbele frumoase adresate lor zilnic s-ar putea să fie îngrășământul minune de care au nevoie…un lucru benefic și pentru noi!
Cum să ai o nuntă fără risipă? E mai ușor decât crezi
Frontpage Article, News, Real WeddingUltimele săptămâni ne-au făcut să ne reconsiderăm viețile și modul în care ne raportam la tot ceea ce aveam. S-a creat un bun prilej de a apăsa butonul de restart și de a schimba tot ce nu am avut curajul sau imboldul de a face înainte.
Cum ar fi să trăim mai sustenabil, fără a irosi resursele materiale și non-materiale pe care le avem? Cum ar fi să dăruim mai mult și să ne aplecăm atenția spre cele ce sunt cu adevărat bucuria sufletului nostru? Avem acum această șansă!
V-am încurajat mereu să vă transformați visurile în realitate, mai ales acea zi memorabilă a cununiei – un moment deosebit în viețile fiecăruia; un moment plin de fericire autentică, îndelung așteptat și imaginat.
De multe ori, acest moment își modifică sensul și devine o goană după a avea; cât mai mult, cât mai apropiat de ce au avut ceilalți, cât mai mare și mai înțesat cu lucruri. Din nefericire, aceasta este calea care îi îndepărtează pe miri de a fi. A fi fericiți, relaxați, aproape de fiecare invitat, și lista poate continua.
Ce nu am îndrăznit să vă spunem întotdeauna a fost acest lucru: puteți să creați un eveniment superb, orientându-vă spre ceea ce este mai aproape de esența voastră. Știm că de multe ori nu doriți sute de persoane alături de voi.
Știm că nu vreți să supărați pe nimeni și vreți să le dăruiți celor dragi tot ce este mai bun. Aceste lucruri se pot realiza cu mai puține resurse irosite, dublând nunta voastră și de o altă înseamnătate: atenția față de ceea ce ne înconjoară.
Vă propunem câteva moduri în care puteți să aveți o nuntă magnifică, printr-o abordare sustenabilă. Da, se poate!
1. Alegerea unor ținute închiriate, vintage sau purtate anterior, în detrimentul ținutelor noi. Sunt haine pe care le purtați o singură dată și vor reprezenta un cost semnificativ, fără a fi, de fapt, o investiție pe termen lung.
Vă puteți orienta spre site-uri, grupuri online sau magazine care au colecții impresionante de haine purtate anterior – uneori poți găsi adevărate comori stilistice.
Dacă e nevoie, ținutele pot fi modificate la croitor – iată încă un mod de a te bucura mai mult de rochia de mireasă sau costumul de mire – observând și minuțiozitatea cu care se lucrează modificările. Parcă e mai frumos să vezi procesul creației decât să primești totul de-a gata, nu? Iată încă o cale spre o nuntă fără risipă!
2. Optează pentru materiale din țesături naturale – vei încuraja producția hainelor de calitate, care rezistă mult mai mult în timp. Nu veți fi nevoiți să aruncați un lucru, după câteva spălări. Hainele de ocazie ale bunicii sau ale mamei arată impecabil și acum, nu-i așa?
3. Florile sunt un element cheie al decorului de nuntă – și nu o spunem doar noi :) Te încurajăm să sprijini producătorii locali și să optezi pentru flori care se pot achiziționa de aici și care sunt, desigur, în sezon.
Îți vom răspunde cu drag la orice întrebare despre acest aspect (deși știi și tu că bujori în luna octombrie nu se găsesc în grădinile noastre).
Designul este cel care va face diferența, prin creativitate și inventivitate, astfel încât să fie în acord cu tendințele internaționale de design floral. Buchetul, lumânările și aranjamentele tale de masă sau arcada vor arăta la fel de spectaculos și cu flori de sezon. Nu exista flori urâte, ci doar modul în care sunt lucrate.
În plus, riscul ca florile pe care vi le doreați să nu fie disponibile (din motive de transport sau furnizor extern) sunt minime.
De aceea, puteți gândi un meniu mai… slim – gândiți-vă câte feluri de mâncare se aruncă (cei mai mulți invitați nu mănâncă mai mult de două feluri).
Puteți opta pentru un bufet suedez sau pentru intercalarea acestuia cu alte feluri principale de mâncare, decât să puneți la dispoziție 4 feluri principale.
În cazul în care vă doriți o altă variantă, puteți discuta cu restaurantul pentru a dona mâncarea rămasă (neatinsă) către un adăpost social sau persoane care trăiesc în condiții vulnerabile.
Un ONG vă poate ajuta în acest sens și veți avea fericirea de a ști că alături de voi s-au bucurat și cei mai neajutorați dintre semenii noștri.
Alternativa poate fi să dăruiți fiecărui invitat care dorește mâncarea la pachet (doggy bag) – asigurați astfel, 2 zile de mâncare pentru mai multe persoane. Sună bine, nu-i asa?
Orice mic pas pe care îl veți face va aduce o mică contribuție la bucuria altora, așa încât, vă dorim să puneți în practică tot ceea ce vă propuneți! Dacă aveți nevoie de sprijin, suntem aici pentru a vă contura povestea nunții voastre :)
Cum să folosești galbenul pentru o stare bună de spirit
Frontpage Article, NewsGalbenul dă senzația de căldură, calmând psihonevrozele. Psihologii îl recomandă ca nuanță ce combate efectele depresiei și ale stresului.
Știați că:
– lumina și culorile au efecte diferite asupra afectivității oamenilor?
– culorile activează prin intermediul retinei terminațiile nervoase și influențeaza starea de spirit?
Galbenul este considerat culoarea pozitivă prin excelență, fiind cel mai aproape de lumină pură și strălucire. Combate starea depresiva și indică o serie de calități: stăpânirea de sine, simțul onoarei, optimismul și dragostea de viață. Este ideal în oboseala mintală, stres sau chiar și în probleme digestive.
El dă senzația de căldură, calmând psihonevrozele. Energia culorii galben ne ajută să gândim mai clar și ne poate stimula interesul și curiozitatea. Este folosit în cromoterapie pentru a îndeparta stările de stres și depresie.
Celebrul pictor olandez Vincent van Gogh va rămâne mereu legat de această culoare solară, pe care a folosit-o aproape obsesiv în picturile sale. Probleme sale psihice și variațiile mari ale stării sale de spirit l-au făcut pe Van Gogh să aleagă instinctiv galbenul pentru a se liniști. Remarcabil este faptul că în crizele sale de furie, Van Gogh folosea roșul, o culoare plină de însemnătate. Foarte puține dintre operele sale includ roșul, însă ele sunt o mărturie a modului în care mintea se raporta la nuanțe și creație.
Galbenul – antidot sau factor de stimulare mentală?
Diversele nuanțe ale acestei culori primare au efecte variate asupra ochiului uman. Spre exemplu, un galben puternic reprezintă cea mai obositoare culoare pentru retină. Acest lucru se întâmplă din cauza stimulării prea mari a ochiului, provocând iritatea retinei. Psihologii au remarcat că bebelușii nu reacționează foarte bine la o nuanță puternică de galben: într-o cameră vopsită asltfel, cei mici plâng și sunt mai agitați, în timp ce adulții își pierd mai ușor răbdarea.
Pe de altă parte, două dintre efectele pozitive ale culorii sunt dezvoltarea puterii de concentrare și stimularea activității creierului. Folosit în cantități reduse, el creează o senzație de căldură, foarte plăcută. Este recomandat în design-ul interior pentru a reduce impactul sezonului rece. O cameră vopsită predominant în galben va induce sentimentul că în interior este mai cald.
Simbolismul galbenului este legat de veselie, lumină, creativitate și o atitudine laxă în privința vieții. Practic, un dolce far niente redat cromatic. Desigur, tradițiile culturale au asociat culoarea galbenă – în special cea intensă – cu gelozia sau duplicitatea, în timp ce galbenul pal exprima bucuria.
În natură, galbenul este asociat cu venirea primăverii, întrucât primele flori ale sezonului cald, precum și primii arbuști înfloriți, sunt galbeni. Lalele, narcise, zambile, mimoze sau frezii – iată cele mai cunoscute vestitoare ale primăverii regăsite și în nuanțe de galben. Simbolizează fără doar și poate o renaștere bruscă a naturii, care aduce multă bucurie, chiar și în zilele ploioase și reci ale începutului de primăvară.
Propunerea enRose: