Arhiva tag-ul pentru: nuntă intimă

cum să ai o nuntă fără risipă

Ultimele săptămâni ne-au făcut să ne reconsiderăm viețile și modul în care ne raportam la tot ceea ce aveam. S-a creat un bun prilej de a apăsa butonul de restart și de a schimba tot ce nu am avut curajul sau imboldul de a face înainte.

Cum ar fi să trăim mai sustenabil, fără a irosi resursele materiale și non-materiale pe care le avem? Cum ar fi să dăruim mai mult și să ne aplecăm atenția spre cele ce sunt cu adevărat bucuria sufletului nostru? Avem acum această șansă!

V-am încurajat mereu să vă transformați visurile în realitate, mai ales acea zi memorabilă a cununiei – un moment deosebit în viețile fiecăruia; un moment plin de fericire autentică, îndelung așteptat și imaginat. nuntă fără risipă

De multe ori, acest moment își modifică sensul și devine o goană după a avea; cât mai mult, cât mai apropiat de ce au avut ceilalți, cât mai mare și mai înțesat cu lucruri. Din nefericire, aceasta este calea care îi îndepărtează pe miri de a fi. A fi fericiți, relaxați, aproape de fiecare invitat, și lista poate continua.

Ce nu am îndrăznit să vă spunem întotdeauna a fost acest lucru: puteți să creați un eveniment superb, orientându-vă spre ceea ce este mai aproape de esența voastră. Știm că de multe ori nu doriți sute de persoane alături de voi.

Știm că nu vreți să supărați pe nimeni și vreți să le dăruiți celor dragi tot ce este mai bun. Aceste lucruri se pot realiza cu mai puține resurse irosite, dublând nunta voastră și de o altă înseamnătate: atenția față de ceea ce ne înconjoară.

Vă propunem câteva moduri în care puteți să aveți o nuntă magnifică, printr-o abordare sustenabilă. Da, se poate!

1. Alegerea unor ținute închiriate, vintage sau purtate anterior, în detrimentul ținutelor noi. Sunt haine pe care le purtați o singură dată și vor reprezenta un cost semnificativ, fără a fi, de fapt, o investiție pe termen lung. nuntă fără risipă

Vă puteți orienta spre site-uri, grupuri online sau magazine care au colecții impresionante de haine purtate anterior – uneori poți găsi adevărate comori stilistice.

Dacă e nevoie, ținutele pot fi modificate la croitor – iată încă un mod de a te bucura mai mult de rochia de mireasă sau costumul de mire – observând și minuțiozitatea cu care se lucrează modificările. Parcă e mai frumos să vezi procesul creației decât să primești totul de-a gata, nu? Iată încă o cale spre o nuntă fără risipă!

2. Optează pentru materiale din țesături naturale – vei încuraja producția hainelor de calitate, care rezistă mult mai mult în timp. Nu veți fi nevoiți să aruncați un lucru, după câteva spălări. Hainele de ocazie ale bunicii sau ale mamei arată impecabil și acum, nu-i așa?

3. Florile sunt un element cheie al decorului de nuntă – și nu o spunem doar noi :) Te încurajăm să sprijini producătorii locali și să optezi pentru flori care se pot achiziționa de aici și care sunt, desigur, în sezon.

Îți vom răspunde cu drag la orice întrebare despre acest aspect (deși știi și tu că bujori în luna octombrie nu se găsesc în grădinile noastre).

Designul este cel care va face diferența, prin creativitate și inventivitate, astfel încât să fie în acord cu tendințele internaționale de design floral. Buchetul, lumânările și aranjamentele tale de masă sau arcada vor arăta la fel de spectaculos și cu flori de sezon. Nu exista flori urâte, ci doar modul în care sunt lucrate.

În plus, riscul ca florile pe care vi le doreați să nu fie disponibile (din motive de transport sau furnizor extern) sunt minime.

nuntă fără risipă4. Gestionarea mâncării – probabil că este sursa cea mai mare de risipă din cadrul unei nunți.

De aceea, puteți gândi un meniu mai… slim – gândiți-vă câte feluri de mâncare se aruncă (cei mai mulți invitați nu mănâncă mai mult de două feluri).

Puteți opta pentru un bufet suedez sau pentru intercalarea acestuia cu alte feluri principale de mâncare, decât să puneți la dispoziție 4 feluri principale.

În cazul în care vă doriți o altă variantă, puteți discuta cu restaurantul pentru a dona mâncarea rămasă (neatinsă) către un adăpost social sau persoane care trăiesc în condiții vulnerabile.

Un ONG vă poate ajuta în acest sens și veți avea fericirea de a ști că alături de voi s-au bucurat și cei mai neajutorați dintre semenii noștri.

Alternativa poate fi să dăruiți fiecărui invitat care dorește mâncarea la pachet (doggy bag) – asigurați astfel, 2 zile de mâncare pentru mai multe persoane. Sună bine, nu-i asa?

Orice mic pas pe care îl veți face va aduce o mică contribuție la bucuria altora, așa încât, vă dorim să puneți în practică tot ceea ce vă propuneți! Dacă aveți nevoie de sprijin, suntem aici pentru a vă contura povestea nunții voastre :)