Arhiva tag-ul pentru: nunta

Astăzi vrem să vă înseninăm ziua cu pozele de la nunta unei perechi frumoase, Anca și Răzvan, care a avut nunta în data de 22 august (da, acel 22 august ploios). Am primit de curând fotografiile care surprind în detaliu momentele speciale, de aceea dorim să vă oferim un motiv de a zâmbi cu gândul la vară, în această zi cu cer plumburiu.

Mirii și-au dorit o nuntă romantică, elegantă, un eveniment memorabil atât pentru ei, cât și pentru invitații lor. Anca a fost cea care ne-a contactat pentru a le fi alături, iar alegerea s-a bazat pe bogatul nostru portofoliu. Colaborarea noastră a fost plăcută, așa cum ne propunemde fiecare dată, iar rezultatul a fost pe măsura așteptărilor. Anca și-a pus toată încrederea în experiența noastră și am reușit să punem în aplicare ideile ei, cu amprenta enRose, astfel ca ei să fie nu doar mulțumiţi, ci și pe deplin bucuroși.

Aranjamentele florale au fost realizate având ca inspirație locația nunții, salonul Le Diplomate, declarat patrimoniu UNESCO, în cadrul hotelului Hilton. Cromatica în tonuri pastel și florile delicate au evidenţiat eleganţa salonului de nuntă și au pus în valoare tinereţea și frumuseţea mirilor.

Credit foto: Memoir Media

Nunta enRose - Anca si Razvan (1) Nunta enRose - Anca si Razvan (2) Nunta enRose - Anca si Razvan (3)

Nunta enRose - Anca si Razvan (4) Nunta enRose - Anca si Razvan (5) Nunta enRose - Anca si Razvan (23)

Nunta enRose - Anca si Razvan (6) Nunta enRose - Anca si Razvan (7) Nunta enRose - Anca si Razvan (8) Nunta enRose - Anca si Razvan (9) Nunta enRose - Anca si Razvan (10) Nunta enRose - Anca si Razvan (11) Nunta enRose - Anca si Razvan (12) Nunta enRose - Anca si Razvan (13) Nunta enRose - Anca si Razvan (14) Nunta enRose - Anca si Razvan (15) Nunta enRose - Anca si Razvan (16) Nunta enRose - Anca si Razvan (17) Nunta enRose - Anca si Razvan (18) Nunta enRose - Anca si Razvan (19) Nunta enRose - Anca si Razvan (20) Nunta enRose - Anca si Razvan (21) Nunta enRose - Anca si Razvan (22)  Nunta enRose - Anca si Razvan (24) Nunta enRose - Anca si Razvan (25) Nunta enRose - Anca si Razvan (26)

Nunta enRose - Anca si Razvan (27)

 

Astăzi toate gândurile noastre bune se îndreaptă înspre Carmen și Bogdan care împlinesc un an de căsătorie. Le urăm un viitor plin de culoare, veselie și experiențe minunate împreună.

Nunta Carmen si Bogdan  (2) Nunta Carmen si Bogdan  (10)

Cei doi și-au dorit o nuntă elegantă prin simplitate în cadrul de vis al domeniului Mogoșoaia. Și-au dorit să le ofere invitaților o mărturie mai specială constând într-un mic ghiveci cu flori, dar care în același timp să arate elegant, fără vreo tentă rustică. Deci ghivecele cu rozmarin, succulenții sau trandafirii ieșeau din discuție. Era musai să aibă flori înflorite pentru a înlocui aranjamentul floral de pe masă. Atunci mi-a venit ideea să le propun miniorhidee phalaenopsis în diferite culori pentru a înviora masa. Ce putea fi mai elegant decât o orhidee? Orhideele urmau să fie plantate în vase de sticlă cu forme diferite.

Nunta Carmen si Bogdan  (3) Nunta Carmen si Bogdan  (1)

Pentru întregirea atmosferei, pe parcursul serii au fost aprinse lumânări care să amplifice frumusetea acestor flori. Cu sclipiri romantice, lumina lumânărilor se reflecta în vasele de sticlă și în oglinda rotundă pe care erau așezate. Invitații au fost foarte încântați! Cu câteva zile după eveniment m-am întâlnit cu câteva persoane invitate la această nuntă și mi-au spus că ideea a fost foarte originală și că au păstrat plăntuța zile în șir! Mireasa a aflat ulterior peripețiile și emoțiile prin care am trecut ca să obținem aceste orhidee, pe semne că dispăruseră în acel moment de pe fața pământului și nu vroiau să fie luate acasă. Am avut noroc că furnizorii noștri nu ne lasă la greu (multumim!).

Nunta Carmen si Bogdan  (9) Nunta Carmen si Bogdan  (8)

Nunta Carmen si Bogdan  (7)

Am fost foarte mulțumiți de ceea ce a ieșit în final, iar feedback-ul pozitiv atât din partea mirilor, cât și a invitaților a confirmat acest lucru. Carmen ne-a oferit un gând care ne-a entuziasmat mult: „Adina Filculescu, mă înclin! Ai fost în mintea mea și ai citit-o bine :) Toți au fost super încântați și toate feedback-urile se întorc către tine. Mulțumiri”.

Nunta Carmen si Bogdan  (11) Nunta Carmen si Bogdan  (5)

Nunta Carmen si Bogdan  (6) Nunta Carmen si Bogdan  (4)

 

Luna iulie a fost și ea plină de nunți frumoase, la fel ca în fiecare an. Monica și Cătălin au avut o nuntă elegantă la Hotel Ramada Nord. Am luat și noi parte la nunta lor și am contribuit la organizarea unui eveniment frumos, așa cum o  nuntă trebuie să fie.

Mireasa a fost plăcut impresionată de portofoliul nostru și ne-a contactat să colaborăm, pentru că florile nu puteau lipsi din decor. Mireasa și-a dorit ca totul să iasă perfect și noi am vrut să fim pe măsura așteptărilor. Punând împreună propunerile ei cu ideile noastre, am reușit să realizăm un decor floral care să completeze întregul eveniment.  Ne-a frapat faptul că Monica știa deja denumirile florilor, având deja gusturile bine definite, astfel că ne-a fost mai ușor să concepem decorul floral.

Buchetul de mireasă a fost realizat în cromatică pastel, în tonuri de alb, crem și roz pudrat, din florile preferate de mireasa noastră. Buchetul nașei a fost ales astfel încât acesta să se asorteze cu rochia pe care o purta, ieșind în evidență nuanțele de mov, iar lumânările au fost realizate folosind o combinație din florile folosite în buchetul miresei și cel de nașă. Pe aceeași linie elegantă au fost create și aranjamentele florale, având în vedere și atmosfera pe care o emana restaurantul, pentru ca totul să se completeze într-un decor perfect.

Fotografiile realizate de echipa JCPhotography cu detaliile de la nunta Monicăi și a lui Cătălin surprind momentele frumoase de la nunta celor doi. Nouă ne-au plăcut foarte mult și am vrut ca și voi săle vedeți.

Nunta Monica si Catalin Monica si Catalin 4 Monica si Catalin 5 Nunta Monica si Catalin 2 Nunta Monica si Catalin 3 Nunta Monica si Catalin 4 Nunta Monica si Catalin 6

 

Ne-am amintit cu drag astăzi de Mirela și Răzvan, un cuplu de care am fost alături acum doi ani de zile cu prilejul căsătoriei celor doi. Am contribuit la crearea unui decor special pentru nunta lor care a completat prin culoare și veselie atmosfera evenimentului, iar prin feedback-ul lor ne-am convins că totul a ieșit așa cum și-au dorit.

1476469_10201541671120803_1475888935_n 1476567_10201541675080902_631734115_n
Sărbătorim alături de ei a doua aniversare, urându-le „La mulți ani!” și o viață enrose împreună. Suntem bucuroși să vedem fericirea pe chipurile mirilor noștri după unu, doi, trei ani, și ori de câte ori ne uităm prin albumele lor de fotografii retrăim și noi emoțiile acelor momente și ne amintim de entuziasmul cu care lucrăm pentru fiecare eveniment în parte.

De această dată, Mirela și Răzvan ne-au adus aminte de realizările noastre de acum doi ani. Credem că imaginile descriu mai bine decât cuvintele, prin urmare vă invităm să urmăriți povestea acestor miri în următoarele câteva fotografii din acea zi.

Mirela si Razvan - enRose Mirela si Razvan - enRose

Mirela si Razvan - enRose Mirela si Razvan - enRose Mirela si Razvan - enRose Mirela si Razvan - enRose Mirela si Razvan - enRose Mirela si Razvan - enRose Mirela si Razvan - enRose Mirela si Razvan - enRose Mirela si Razvan - enRoseMirela si Razvan - enRose

Credit foto: www.gabrielsamson.ro

Amalia si CatalinPe Amalia și Cătălin i-am cunoscut cu câteva luni în urmă, la recomandarea fetelor de la Wedding details, cele care s-au ocupat de organizarea întregului eveniment, când ne-au trecut pragul pentru a povesti despre nunta ce urma a fi într-adevar de poveste. Ne-am cunoscut, ne-am plăcut și am decis că trebuie să fim alături de ei la crearea unui eveniment cu totul special, în ziua de 15 august 2015. Și asa s-a făcut că în acest weekend am luat parte cu mult entuziasm la o nuntă feerică, plină de emoție, alături de alți oameni la fel de “puși pe treabă” ca și noi, reușind să realizăm ceea ce și-au Decor floral enRosedorit mirii noștri.

Totul s-a întâmplat la Mogoșoaia, un loc în care anotimpul cald se simte frumos, cu o atmosferă romantică, întregită de decorul verde și proaspăt al naturii, ferit de orașul zgomotos. Astfel, aici am putut să ne jucăm, punând în practică fiecare idee creativă pentru această nuntă. Echipa enRose s-a ocupat în special de ceea ce înseamnă decor floral și alte decorațiuni, ca și completare a temei nunții: fairytale. 

Pe tărâmul unde avea să aibă loc petrecerea se putea intra printr-o ușă decorată floral, atent așezată la începutul aleii luminate de felinare, care ducea spre sala de dans. În partea stângă, imediat după intrare, își avea locul o bicicletă cu înghețată ca să îi bucure pe copii și pe cei mari.

Decor floral enRose 4 Decor floral enRose 1

Câțiva pași mai încolo, pe aceeași parte a aleii, era un photo corner discret, decorat cu canapele, ramă foto și un perete pe care era scrisă povestea mirilor, unde invitații de puteau să imortalizeze momentele frumoase, ca și o amintire din acea zi. Pentru ca totul să fie perfect, atmosfera din grădină a fost întreținută de muzică clasică, romantică, la pianină.

Photo corner enRose
Sala de dans era elegant decorată, cu aranjamente florale parfumate, în culori pastel, dispuse pe suporți înalți de cristal. Alături, lumânările din paharele de sticlă creau o ambianță plăcută, caldă.
                              Decor floral enRose 2 Decor floral enRose 3

Așa cum își doreau cei doi tineri la început, nunta lor a fost ca un basm. Ne-am bucurat că am putut și noi să scriem o filă din aceasta poveste, dorindu-le ca nunta lor să dureze trei zile și trei nopți, precum în poveștile cu prinți și prințese.

                               Nunta Mogosoaia enRose 1 Nunta Mogosoaia enRose 2

Nunta Mogosoaia enRose

Credit foto: Still Light Productions

Nunta, acel eveniment unic la care orice femeie visează, necesită foarte multe pregătiri. De la alegerea rochiei de mireasă, “la pièce de résistance” a nunții, și până la stabilirea celorlaltor amănunte care vor completa întreg evenimentul, buchetul de mireasă este unul dintre cele mai importante detalii pentru ca totul să fie perfect. Buchetul este elementul care completează ținuta unei mirese și trebuie conceput în așa fel încât să nu rămână neobservat. El trebuie să fie unic și să se ridice la nivelul așteptărilor, de aceea este extrem de dificil să te decizi asupra acestuia.

Credit foto: http://vladgherman.ro/

Credit foto: http://vladgherman.ro/

Nu fiecare mireasă știe ceea ce își dorește atunci când vine vorba de a alege buchetul care să fie nu doar potrivit  personalității și tinutei ei, dar și un accesoriu remarcabil și în echilibru cu întregul design al nunții. De aceea, la enRose punem foarte mult preț pe viziunea viitoarelor mirese asupra buchetului, și a nunții în ansamblu, încercând să creăm un concept armonios  pentru ca buchetul de mireasă să fie memorabil. În căutarea combinației perfecte, îmbinăm preferințele și trăsăturile personale cu tendințele internaționale în materie de nunți pentru ca fiecare mireasă să se simtă specială, iar buchetul pe care îl poartă să fie exclusiv și autentic.

Credit foto: www.fotografultau.ro

Credit foto: www.fotografultau.ro

Fiecare buchet în parte este gândit și creat având perspectiva de ansamblu, întrucât acesta trebuie să reflecte conceptul întregului eveniment și să sugereze eleganță, rafinament, bun gust și romantism. Florile sunt alese cu mare atenție și aranjate cu multă creativitate, având în vedere aspecte precum culoare, miros și prospețime, toate acestea vibrând într-un echilibru perfect.

Buchet mireasa la vie en rose

Credit foto: C’est lavi

Așa cum se spune în tradiția românească, pentru ca buchetul unei mirese să fie perfect, el trebuie creat, oferit și primit cu multă dragoste. În tot ceea ce facem, pasiunea și dragostea față de flori și de frumos sunt cele care ne conduc înspre împlinirea obiectivului propus, astfel ca rezultatul să fie plin de satisfacție atât pentru noi, cât și pentru clientele noastre.

Inoubliable Buchet mireasa

Credit foto: imagia.ro

Care sunt noile tendințe în materie de nunți? Ne-am pus și noi aceeași întrebare încă de la finalul anului trecut, deoarece vrem să venim cu idei proaspete pentru sezonul 2015.

Fiecare nuntă se caracterizează printr-o notă personalizată și, folosindu-se de mici detalii din viața lor, mirii doresc să croiască o poveste unică, o imagine care să le reprezinte povestea de cuplu. De la invitații personalizate la o tematică mai aparte, totul ține de creativitatea cu care este gândit evenimentul. Ne-au atras atenția câteva detalii despre stilurile în vogă anul acesta, cromatică și design floral pe care vrem să le împărtășim cu voi.

Nunțile „arhitecturale” caracterizate printr-un concept minimalist, dar puternic atrag prin îmbinarea ingenioasă a elementelor simple, cum ar fi structurile metalice sau lemnoase cu flori delicate. Scenariul ar putea fi pus în scenă într-o grădină sau într-un spațiu indoor, ideea este să ofere o experiență florală deplină. Este nevoie de cunoașterea teoriei de design în general și a unor tehnici speciale de design floral, la care se adaugă calitatea ridicată a florilor folosite. Se pot face schițe, demonstrații pentru a transmite cât mai bine ceea ce a gândit designerul floral. Scopul este de a transforma orice spațiu ca și cum a fost invadat de natură.

design floral enrose

Credit foto: Vanilla Roads Photography

Nunțile “English garden” sunt printre cele mai dorite de către mirese, cu un stil care adoptă acel aer vintage, dar totuși chic, care te duce cu gândul la ceaiul dansant și prospețimea din grădină. Decorul este creat în armonie cu natura, relaxant, jovial. Dacă mesele au blaturi frumoase din lemn se poate renunța la fețele de masă, optând mai degrabă pentru niște șervete atent alese și asortate. Aranjamentele florale clasice din centrul mesei sunt și ele înlocuite cu aranjamente mai lejere, care abundă în flori și elemente vegetative deopotrivă. Dacă ne referim la cromatică, alegem între culorile pastel sau cele vibrante, care să facă parte din poveste.

Credit foto: www.justsayyes.ro

Credit foto: www.justsayyes.ro

Credit foto: www.justsayyes.ro

Credit foto: www.justsayyes.ro

 

 

 

 

 

 

 

 

Credit foto: enRose

Credit foto: enRose

Credit foto: enRose

Credit foto: enRose

 

Un alt stil care reapare în tendințe este cel romantic, ușor elegant, cu detalii luxury. Miresele care aleg acest stil își doresc mai mult culori pastel, o combinație de roz pudrat, ivoire, peach, vernil., sau aranjamente în culori puternice, precum fuchsia. Decorul va fi de această dată mai sofisticat, cu mese rotunde și scaune chiavari aurii sau transparente, folosindu-se formele geometrice în amenajarea locației. Aranjamentele florale vor fi acum mai atent alese, ținându-se cont de formă și compoziție. Structurile inovative par să atragă din ce în ce mai mult, însă și aranjamentele clasice, înalte sau la baza mesei, în formă sferică, sunt la fel de solicitate de către miri.

 

Cât despre flori, în topul preferințelor mireselor rămân bujorii, trandafirii, hortensia, ranunculus sau daliile. Fie că vorbim despre un decor floral pentru o petrecere în grădină, mai colorat și mai plin de viață, sau un decor mai elegant, în culori mai deschise, se pot folosi combinații inedite din florile preferate de miri, alese desigur și în funcție de sezon. Totodată, se folosește tot mai mult verdeața, precum eucaliptul, iedera, menta, frunze de magnolia, în special pentru nunțile în stil English garden.

Cel mai important element floral din ziua nunții rămâne buchetul miresei Oricare  ar  fi  tematica, cromatica sau stilul preluat în organizarea unei nunți, buchetul trebuie  să fie  asortat și armonios, să rezoneze cu mireasa și cu rochia purtată. Și în acest an se  merge pe  ideea unui buchet mai lejer, cu un aspect de “proaspăt cules din         grădină”, realizat din flori colorate, cu accente verzi, la care se adaugă și elemente  care să dea textură buchetului, precum zmeură sau căpșuni necoapte. Pe de altă parte, sunt mirese care, deși apreciază un stil mai nonconformist, își doresc acel buchet clasic, în  culori pastel, realizat într-o formă compactă. Florile se țes armonios, aducând o notă  de eleganță ținutei.                                                    enrose buchet mireasa

enRose buchet English garden 2

enRose buchet English garden

Pentru a afla mai multe despre cum poți îmbina preferințele tale cu tendințele internaționale în materie de design de eveniment, apelează cu încredere la echipa enRose. Pornind de la consultant, design și regie de eveniment, ajung să implementeze  întregul concept pentru a te simți ca un invitat de seamă la propria ta nuntă.

Nunta Adinei și a lui Valentin e prima în BEST OF WEDDINGS 2015. Într-o locație grozavă, cu o mână de furnizori unul și unul (and we did the flowers), nunta lor a fost aleasă printre cele mai reușite din sezonul trecut. O găsiți începând cu pagina 12 în Catalogul celor mai reușite nunți din România http://www.wedmag.ro/revista-best-of-weddings-2015/

Nunta Adina si Valentin

Îmi plac toate nunțile la care particip, dar parcă despre unele nunți sunt mai tentată să mă gândesc din prima ca fiind o nuntă frumoasă, poate și datorită conexiunii pe care am avut-o cu mirii. Formează într-adevăr o pereche frumoasă! I-am simțit foarte îndrăgostiți de la prima întâlnire, când mi-au povestit cum s-au întâlnit, cum a cerut-o în căsătorie și alte detalii care mă ajută pe mine să mă leg și mai mult de ei. Și când am aflat ceea ce își doresc de fapt de la nunta lor, am simțit că eu trebuie să le realizez delicatul decor floral.

Și e adevărat când se spune că oamenii fac totul! Au acordat mare atenție detaliilor, s-au ocupat din timp de tot, au ales mereu cu inima deschisă și, cel mai important, nu s-au stresat inutil. Au adunat laolaltă furnizori pricepuți și de încredere, și rezultatul se poate vedea în fotografiile realizate de cei de la Cromatica. Surprinzător este că și fotografii au remarcat același lucruri ca și mine: „a€œm observat cu încântare la ei nu doar o uimitoare atenție și pricepere în alegerile făƒcute, dar și un fel interesant de a-și asculta sufletul în luarea oricăƒrei decizii și de a armoniza toate lucrurile.” (http://www.cromatica.ro/blog/2015/03/04/adina-valentin-nunta-la-treehouse-lagoon/)

O nuntă de duminică, venită ca o zi de relaxare pentru noi, în condițiile în care am avut cinci nunți sâmbăta de dinainte. Ziua de 31 august a fost mai puțin toridă lângă pădure și pe marginea piscinei de la Tree House.

Nunta lor a fost o surpriză plăcută în peisajul nunților autohtone, când toți își doresc €œo nuntă altfel. Ceremonia religioasă a fost la biserica Vatra Luminoasă, după care mirii și nuntașii și-au continuat drumul către Tree House (Cosoba), locul de desfășurare al petrecerii. Profitând de cadrul natural al pădurii din imediata vecinătate, au organizat o ceremonie în luminișul pădurii pentru a-și schimba jurămintele, iar persoane apropiate lor le-au transmis cele mai bune gânduri și inspirație. Mirii au mulțumit invitaților pentru prezența alături de ei într-o zi atât de importantă și i-au asigurat că vor avea parte de distracție! Muzica lui Gheorghe Iovu a pecetluit magic toate aceste cuvinte. Pentru pregătirea cadrului, noi am îmbrăcat o arcadă în flori și am marcat cu mici buchețele aleea pe care mirii și-au făcut intrarea. Punch-ul și talerele cu fructe așteptau cuminți pe butoaiele de lemn, gata să fie savurate.

Meniul a fost asigurat de Gala Catering, care dau dovadă de profesionalism la fiecare eveniment în parte. De această data, s-a optat pentru versiunea de bufet la aperitiv cu mâncăruri fine și atipice pentru o nuntă. Dorul de dulce îți era alinat cu bunătățile de la candybar. Nimic ostentativ, nimic greu, nimic nelalocul lui.

Buchetul de mireasă a fost foarte delicat, vesel și i s-a potrivit foarte bine Adinei, dar asortat și cu papionul lui Valentin. Deși galbenul și albastrul sunt considerate culori contrastante, efectul a fost unul armonios. Și în aceeași temă, buchetul nașei și lumânările de cununie scurte. Decorul floral al meselor a fost inspirat dintr-un tea party britanic. Cu o cromatică mai aparte pentru o nuntă, galbenul solar și albul imaculat erau scoase în evidență de fețele de masă bleumarin. Hortensiile, minirozele, freziile, daliile, și mușețelul și-au găsit locul în ceainice și ceșcuțe de porțelan. Ne-am mai ocupat de mici elemente de decor: rame foto pentru numerotarea meselor, șevaletul de la intrare, felinare, suporți de lumânări, florile de pe tort, ghirlande de flori și întreg decorul ceremoniei din pădure.

Spre seară, toate felinarele și ghirlandele de becuri s-au aprins, iar ringul de dans a fost plin până în zori, atmosfera fiind asigurată de Antonio Dos Santos și de DJ.

Invitații și-au putut transmite gândurile cele mai frumoase într-un tablou pe care mirii îl păstrează ca amintire. Deloc întâmplător, mirii au oferit la plecare drept mărturii frasini și sortimente de arbuști pe care invitații să le planteze ca o mărturie a participării la nunta lor. Ce putea fi mai potrivit pentru o nuntă la Tree House?!

Am lucrat cu drag și cea mai mare satisfacție a fost când au ajuns mirii și le-am văzut reacțiile de multumire și le-am surprins emoțiile. Ne-au confirmat că au avut nunta pe care și-au dorit-o și pe care au visat-o în cele mai mici detalii. A fost o nuntă deosebită despre care o să îmi aducă mereu aminte cu drag.

Celor doi oameni frumoși, Adina și Valentin, le mulțumim că ne-au ales pentru a le realiza buchetele, aranjamentele florale și decorurile, iar vouă, celor de la Wed Mag, ca ați văzut și voi în această nuntă una dintre cele mai frumoase ale anului 2014.

Adina Filculescu