Arhiva tag-ul pentru: plante prietenoase animalelor

 

 

Cei cu animale de companie s-au întrebat care sunt cele mai bune plante pentru prietenii lor blănoși. Cel mai bine este să alegem niște plante pet friendly, pentru a ne proteja animăluțele, de aceea ne-am gândit să alcătuim un top 7 plante pet friendly al celor mai adecvate plante pentru câini și pisici.

Cu toții ne dorim să avem o casa cât mai frumoasă, iar metodă din ce în ce mai populară, mai ales de la debutul pandemiei, este de a înfrumuseța spațiul interior cu cât mai multe plante. Dar ce ne facem când deja avem câțiva prieteni păroși în casă?

Pentru animăluțele noastre curioase, o gustare dintr-o plantă poate fi toxică (se poate ajunge chiar de intervenții medicale). Din acest motiv, trebuie să ne alegem cu grijă plantele de interior. Fie că avem câini, pisici, hamsteri, sau chiar cai, toți trebuie sa fie feriți de posibili dăunători.

Iată câteva din plantele noastre pet friendly preferate, pe care le-am clasat într-un Top 7:

1. Feriga

Frumoasa ferigă se află, de asemenea, la capătul inferior al spectrului de întreținere, deoarece necesită îngrășământ o dată la fiecare două luni. Pisicuța ta poate să lovească feriga cât vrea ea, iar cățelul tău poate chiar să o muște. Această plantă este sigură pentru pisici și câini și una dintre plantele pet friendly preferate de clienții noștri.

2. Palmierul Chamaedorea

Putem sa îl punem pe o noptieră sau un birou care nu este prea aproape de o fereastră, deoarece acest palmier are nevoie doar de câteva ore de lumină indirectă pe zi. În plus, te poate duce cu gândul la acea vacanță exotică la care tot visăm.

3. Hypoestes phyllostachya

Această plantă superbă poate crește până la trei metri înălțime în habitatul său natural din Madagascar. Cu toate acestea, într-un vas din interiorul casei tale, planta cu frunze pătate ajunge până la numai aproximativ 25 centimetri înălțime. Mai este denumită și Polka Dot Plant.

4. Orhidee

Puține plante oferă un aer la fel de elegant ca o orhidee. Din fericire, puteți adăuga una în casa voastră fără a reprezenta o amenințare pentru căței. Se dezvoltă cel mai bine în lumină parțială/ indirectă. Ca udare, recomandăm udarea cu apa o dată pe săptămână în timpul iernii și de două ori pe săptămână în lunile mai calde.

5. Palmierul Areca

Palmier Areca

Palmierul Areca Premium

Doriți să vă uimiți oaspeții în timp ce vă protejați și animalele de companie? Dacă răspunsul este da, Palmierul Areca Premium este soluția perfectă! Cunoscut și sub numele de palmier fluture, crește până la un metru și jumătate înălțime și are frunze mari și îndrăznețe. Va deveni un punct focal în orice cameră pe care alegi să o înnobilezi prin prezența sa.

6. Marantha

…sau Planta care se roagă este completarea listei noastre de plante sigure pentru pisici și câini. Cu frunzele sale atrăgătoare și culori elegante, este greu să dăm vina pe animăluț dacă vor gustă puțin din ea. Veste bună este că ei nu vor păți nimic dacă vor mușca din ea.

7. Pachira aquatica

Pachira aquatica

Planta naturala Pachira aquatica

Arborele Pachira este nativ din Africa centrală. Acolo el crește lângă mlaștini și ajunge la aproximativ 18 metri înălțime. Produce niște fructe extrem de asemănătoare castanelelor. este o planta durabilă, adaptându-se ușor la diverse condiții… și este de asemenea o plantă pet friendly. Să vă mai spunem că este supranumită și planta banilor sau Arborele norocos?

 

 

enRose oferă servicii de peisagistică, pentru terase, balcoane, grădini interioare și spații de birouri. Se poate asigura mentenanța acasă sau la birou. Pentru detalii și oferte personalizate, adresați-vă consultanților noștri la telefon 0799.950.999 sau pe email la office@enrose.ro

Mai multe detalii despre serviciile de amenajare și mentenanță plante