Arhiva tag-ul pentru: nuntă eleganta

În această vară am luat parte la organizarea nunții prietenilor noștri dragi, Ioana și Cătălin, cu care ne cunoșteam de ceva timp înainte de eveniment. Am avut marea plăcere să realizăm împreună o nuntă frumoasă. Fiind prietenă bună cu Ioana, nici nu se punea problema ca altcineva să îi fie alături la organizarea și conceperea decorului în ziua cea mare. Am așteptat cu mult entuziasm momentul acesta, încă de când m-a anunțat oficial că se va căsători.

Am primit de curând pozele de la nunta lor și ne-am amintit cu drag fiecare detaliu și fiecare strop de fericire de pe fețele mirilor. Și pentru că sunt atât de apropiată de Ioana, am putut să îi simt emoția, care s-a transmis și la mine. Ne-am propus să fim de ajutor atât fizic, cât și moral  pentru ca fiecare moment să fie trăit cu intensitate, fără ca stresul și neliniștea să o acapareze.

În ceea ce privește decorul și aranjamentele florale, credem că am reușit să realizăm ceva frumos, și știm că Ioana și Cătălin au fost mulțumiți de ceea ce a ieșit. De la buchete, lumânări, până la aranjamentele de masă și decorarea photo corner-ului, toate au fost realizate prin prisma personalității celor doi. Suntem întotdeauna atenți la pasiunile mirilor noștri, de aceea, în cazul Ioanei, știam că iubește levănțica, atât pentru parfum, dar și pentru blânda culoare lila. Din acest motiv, și-a dorit foarte mult ca acest element să se regăsească în aranjamentele florale, dar în special în buchetul ei de cununie. Am realizat astfel unul dintre cele mai speciale buchete din portofoliul nostru, pentru care ne-am inspirat din întinsele câmpii cu lavanda din sudul Franței. Și pentru că mirii noștri nu lasă nimic la voia întâmplării, și-au petrecut luna de miere în Provence, acea regiune a Franței recunoscută pentru peisajul mirific și lanurile de levănțică.

Buchet enRose din levantica (1) Buchet enRose din levantica (2) Buchet enRose din levantica (3)

Noi spunem că am reușit să creăm o atmosferă elegantă și romantică, care a completat întreg evenimentul, lucru pe care ni l-au mărturisit mirii, însă prin faptul că am fost și noi printre invitați, am putut să avem certitudinea că totul a ieșit superb. Nunta a avut loc la Hotel Domenii Residence, unde terasa este punctul de atractie. Florile colorate, cerul senin si atmosfera vesela au contribuit la completarea decorului pentru nunta acestei perechi minunate.

 

Credit foto: Alin Dobrin.

Nunta Ioana si Catalin  (1) Nunta Ioana si Catalin  (2) Nunta Ioana si Catalin  (3) Nunta Ioana si Catalin  (4) Nunta Ioana si Catalin  (5) Nunta Ioana si Catalin  (6) Nunta Ioana si Catalin  (7) Nunta Ioana si Catalin  (8) Nunta Ioana si Catalin  (9) Nunta Ioana si Catalin  (10) Nunta Ioana si Catalin  (11) Nunta Ioana si Catalin  (12) Nunta Ioana si Catalin  (13) Nunta Ioana si Catalin  (14) Nunta Ioana si Catalin  (15) Nunta Ioana si Catalin  (16)

Astăzi toate gândurile noastre bune se îndreaptă înspre Carmen și Bogdan care împlinesc un an de căsătorie. Le urăm un viitor plin de culoare, veselie și experiențe minunate împreună.

Nunta Carmen si Bogdan  (2) Nunta Carmen si Bogdan  (10)

Cei doi și-au dorit o nuntă elegantă prin simplitate în cadrul de vis al domeniului Mogoșoaia. Și-au dorit să le ofere invitaților o mărturie mai specială constând într-un mic ghiveci cu flori, dar care în același timp să arate elegant, fără vreo tentă rustică. Deci ghivecele cu rozmarin, succulenții sau trandafirii ieșeau din discuție. Era musai să aibă flori înflorite pentru a înlocui aranjamentul floral de pe masă. Atunci mi-a venit ideea să le propun miniorhidee phalaenopsis în diferite culori pentru a înviora masa. Ce putea fi mai elegant decât o orhidee? Orhideele urmau să fie plantate în vase de sticlă cu forme diferite.

Nunta Carmen si Bogdan  (3) Nunta Carmen si Bogdan  (1)

Pentru întregirea atmosferei, pe parcursul serii au fost aprinse lumânări care să amplifice frumusetea acestor flori. Cu sclipiri romantice, lumina lumânărilor se reflecta în vasele de sticlă și în oglinda rotundă pe care erau așezate. Invitații au fost foarte încântați! Cu câteva zile după eveniment m-am întâlnit cu câteva persoane invitate la această nuntă și mi-au spus că ideea a fost foarte originală și că au păstrat plăntuța zile în șir! Mireasa a aflat ulterior peripețiile și emoțiile prin care am trecut ca să obținem aceste orhidee, pe semne că dispăruseră în acel moment de pe fața pământului și nu vroiau să fie luate acasă. Am avut noroc că furnizorii noștri nu ne lasă la greu (multumim!).

Nunta Carmen si Bogdan  (9) Nunta Carmen si Bogdan  (8)

Nunta Carmen si Bogdan  (7)

Am fost foarte mulțumiți de ceea ce a ieșit în final, iar feedback-ul pozitiv atât din partea mirilor, cât și a invitaților a confirmat acest lucru. Carmen ne-a oferit un gând care ne-a entuziasmat mult: „Adina Filculescu, mă înclin! Ai fost în mintea mea și ai citit-o bine :) Toți au fost super încântați și toate feedback-urile se întorc către tine. Mulțumiri”.

Nunta Carmen si Bogdan  (11) Nunta Carmen si Bogdan  (5)

Nunta Carmen si Bogdan  (6) Nunta Carmen si Bogdan  (4)