Arhiva tag-ul pentru: adina filculescu wedding planner

Va fi cea mai frumoasă zi și, totuși, emoțiile îți dau deja târcoale, deși știi bine că vrei să nu ai parte de niciun pic de stres în dimineața nunții tale. Vei avea sentimentul că te pregătești de un mare examen al vieții tale, însă vrem să te convingem că nu seamănă deloc cu bacalaureatul. Ziua nunții tale este un moment absolut minunat, unde bucuria și energia pozitivă sunt cuvintele de ordine.

Vă propunem câteva modalități simple prin care poți reduce stresul dinainte nunții, pentru a te bucura fără nicio umbră de negativitate, de evenimentul superb pe care îl trăiești alături de cei dragi.

Pregătește-te singură

E foarte distractiv când te pregătești cu domnișoarele tale de onoare – știm asta! Dar este în același timp destul de stresant să fii înconjurat de multe persoane.  Oamenii devin agitați și se poate ajunge la momente care intensifică presiunea: cineva îți dă un sfat nedorit, ți se recomandă să îți așezi părul într-un fel, să schimbi ceva la machiaj, etc. Asta nu înseamnă că familia și prietenele tale nu îți pot fi alături. Pregătește-te singură, timp în care îți poți savura cafeaua și te poți umple de relaxare pentru orele ce vor urma. Vei avea nevoie, te asigurăm!

Cheamă-i pe toți atunci când ești deja gata și veți petrece următoarea ora făcând poze, lăsându-te admirată de cei dragi și savurând un pahar de șampanie răcoritoare.

Renunță la tradițiile inutile

De câte ori nu ai auzit opusul acestui îndemn: trebuie să faci asta, pentru că așa spune tradiția. Îți dăm o veste bună: NU TREBUIE! Se spune că poartă ghinion ca logodnicul să te vadă înainte de nuntă. Hei, dar te-a văzut deja cu o zi înainte! Sau că trebuie să dormiți separat înainte de ziua nunții. Sfatul nostru este să renunți fără nicio remușcare la aceste superstiții și să faceți lucrurile ca de obicei, pentru a nu crește nivelul de stres. Iar în ceea ce privește tradițiile românești, precum bărbieritul mirelui sau machiatul miresei, de către nași, pe ritmuri muzicale – fă exact ce dorești, fără să dai explicații. Nimeni nu va îndrăzni să te contrazică; iată avantajul de a fi mireasă!

Stabilește sarcinile dinaintea zilei celei mari

Nu o să te mințim: nunta este departe de a fi numai distracție. Necesită multă organizare și întotdeauna vor exista suprize de ultim moment. Important este ca ele să nu te afecteze în niciun fel pe tine. Ca să fii sigură că acest lucru se va întâmpla întocmai, deleagă din timp sarcinile către cei care te vor ajuta. Ideal ar fi să ai un wedding planner (nu o putem aduce pe J. Lo, dar o recomandăm pe Adina Filculescu), care va avea grijă să iasă totul perfect. Dacă nu ai un organizator de nunți, stabilește toate detaliile cu cei apropiați: prietene, părinți, frați. Ei vor avea grijă să nu ajungă la urechile tale că s-au topit bomboanele de la cununie.

Fă un plan de rezervă pentru zero stres în dimineața nunții

Una dintre cele mai griji pe care un cuplu le are este legată de vremea din ziua nunții. Cu atât mai mult cu cât, unii aleg să țină ceremonia în aer liber sau chiar întreaga petrecere. De aceea, îți recomandăm să ai un plan de rezervă concret; indiferent că este vorba de umbrele pentru invitați sau de relocarea meselor într-un spațiu închis, precum un cort sau înăuntrul restaurantului. Va fi mai ușor să gestionezi situația neplăcută în care va ploua, planificând back-up plan-ul dinainte, decât să speri că vremea rea va ocoli nunta ta.

Și în final, nu uita să zâmbești! Vei fi protagonista unei zile minunate în care toți cei din jurul tău vor să te vadă fericită.